Statele Unite iau în calcul posibila întărire a scuturilor antirachetă Aegis Ashore din Polonia și România, reiese din proiectul legii de aprobare a bugetului Pentagonului pe anul fiscal 2024.
Luna trecută, șefii facilității antirachetă de la Deveselu, parte a Marinei americane, au fost nevoiți să le ceară voie superiorilor lor să accepte dublarea prețului energiei electrice din contractul cu furnizorul român al bazei, pentru ca aceasta să nu ajungă în portofoliul unui furnizor de ultimă instanță (FUI), la care prețul ar fi fost de peste 5 ori mai mare.
"Sistemele antirachetă Aegis Ashore din Europa sunt găzduite la facilități militare care aparțin României și Poloniei și se află sub comanda operațională a NATO. Orice modificare la aceste facilități ar necesita coordonarea cu cele două state și cu NATO", a declarat, pentru Profit.ro, Johnny Michael, purtător de cuvânt al Departamentului pentru Apărare al SUA.
Proiectul de buget al Pentagonului pentru anul fiscal 2018, aprobat recent de Camera Reprezentanților a Congresului SUA, alocă pentru faza a III-a a dezvoltării sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore suma totală de aproape 60 milioane dolari.